Viata omenirii se desfasoara in plan terestru, dar este guvernata de Univers. Miliardele de secunde ce o compun in scurgerea lor ne transporta printre miliadele de stele ale Universului, iar daca afirmatia ar fi corecta, inseamna ca noi oamenii vizitam cate-o stea in fiecare secunda. Calatoria noastra este insa prea scurta caci Univesul este Infinit. Omul nu-i decat o fiinta minuscula in raport cu el, dar devine un gigant cand aspira spre un ideal. Atingem ultima stea cu ultima secunda si calatoria noastra se incheie inevitabil, iar acea ultima stea, este steaua noastra care piere odata cu noi! Miliarde de secunde si totusi prea putine…Viata efemera, sfarsit inevitabil si stele care-si inceteaza existenta in Marele Necunoscut. Asta-i viata o scurgere continua a materiei in drumul ei spre descompunere! Analizez trecutul, prezentul, dar oare ce-mi rezerva viitorul? Cortina plina de pesimism pune stapanire pe prezent! Fiecare secunda din prezent se transforma in trecut si asfel viitorul se indeparteaza continuu! Nu as vrea sa raman captiv in atemporalitate sa fiu vesnic meditativ! Vesnicia unui om printre muritori ar fi cea mai grea pedeapsa! Viitorul ca a treia dimensiune a temporalitatii, este pur teoretica, exista in practica ca o definitie a necunoscutului si nu vom ajunge niciodata la el! Viitorul este de fapt un prezent mai indepartat! In drumul nostru spre spre necunoscut transformam totul in prezent, iar cand ajungem intr-un punct care nu ne mai da voie sa continuam, trecutul invaluie intregul nostru parcurs! Bolta plina de stele ce se deschide in fata noastra ca o carte ce poate fi citita doar noaptea, ne indeamna parca sa reflectam la o posibila legatura intre noi si acele mici sclipiri indepartate! Viata nu-i decat o reflectare narcisista a Universului in apa translucida a evolutiei! Ma opresc in reflectia mea umana la jumatatea drumului dintre prezent si trecut si trag aceeasi linie neagra in calea existentei mele si as vrea ca viata mea sa nu mai fie masurata de nisipul din clepsidra ci de imensitatea particulelor ce-l compun transpuse-n ani lumina! Sunt cuprins de idei ce-mi murdaresc imaginatia, dar imi gasesc puritatea in marea de lacrimi a sufletului ce-mi plange soarta! Redau libertatea sangelui ramas captiv in venele timpului si il las ca in scurgerea lui sa inece pacatele omenirii ca mai apoi sa serveasca drept roua Gradinii Edenului!
Desi sacrific paduri nesfarsite de idei, creez o lume a mea, abstracta , plina de mister si greu accesibila gandirii limitate! Imi asum orice responsabilitate pentru fiecare idee pe care o propag in societate, dar sunt constient ca ele penetreaza doar sonor. Lipsa de interes intr-o lume surda imi da posibilitatea sa raman un anonim pentru toti, dar nu si pentru trairiile mele interioare.
Totul porneste din ratiune, dar se filtreaza prin suflet!
Conditia umana sta la baza idealuriilor mele bolnave de deprimarea existentiala. Problemele mele sunt doar existentiale si se vad sub lupa fina a unui psiholog perfectionist.
De ce nu putem oare sa comprimam timpul doar intr-un strop de fericire? In felul acesta poate ne-am bucura de sunetul unei ploi lipsita de tunete!
De ce culeg intotdeauna doar un strop de fericire din ploaia torentiala a vietii?
Imi pun int rebari retorice in timp ce umbrela destinului ma fereste de furtuna.
Dorinta metamorfozata in fapte se rezuma doar la idei. Fiecare idee neconcretizata, isi pierde valoarea si moare odata cu timpul. Idei multe , fapte prea putine, viata scurta, inexistenta vesniciei sunt doar cateva necunoscute din ecuatia complexa inca nerezolvata de omenire. Concret, ne dorim multe, visam, aspiram spre idealuri, dar parca o forta malefica ne impiedica sa implinim ceea ce ne-am propus. Mai tragem o linie si facem un calcul si iar dezamagiti de realitate, constatam ca suntem din nou in balanta negativa. Fac o analiza matematica, dar nu-mi iese socoteala si mai calculez odata. Oare minus cu minus nu face plus? Las totul la mana hazardului, rapus de lene, cu ochii pe ceas ma indepartez temporal de ideile anterioare!
In momentul in care sfera noastra de cunoastere cuprinde un orizont mai larg, ne indoim mai mult de ceea ce vedem. Ma tem chiar si de umbra mea, ma gandesc ca poate fi o dedublare a personalitatii mele, mai pe scurt imi este frica de mine insumi.
Societatea prin care ne taram existenta este condusa de existenta banului, cel care face diferenta dintre oameni. Binele universal, valoriile morale raman povesti pentru generatiile viitoare. E bine macar ca putem sa ne laudam cu propriul nostru trecut! Cazuti in noroi, ne aducem aminte de cuvintele biblice si cu un ultim efort, constientizam ca nu suntem vesnici. Oare de ce calcam chiar si pe cadavre ca sa ne fie doar noua bine cand totul se intoarce impotriva noastra ca un bumerang?
Scara sociala a devenit ireala, iar noi ne cataram ca primatele pe crengi ale evolutiei, pe acel arbore primitor din punct de vedere genealogic.
Intr-o lume, batuta cu putere de vantul tranzitiei, cuvintele mari au devenit obiecte zburatoare neidentificate! Nu punem pret pe idei marete, acel care le debiteaza este masurat din cap pana-n picioare, iar privirea celui care ne cerceteaza riguros se opreste brusc la buzunar! Buzunarul plin cu zerouri, starneste curiozitatea interlocutorului dezinteresat de idei, dar interesat de profit, iar profitul nu se castiga prin munca, ci parvine pe filiera hazardului!
Lumea nonvaloriilor creeaza specimene ce compun societatea decazuta. Analizam post-mortem valoriile trecute-n nefiinta. Facem pasi inapoi pana ajungem in copac. Pe o scara fara trepte involuam macabru undeva in bezna ignorantei. Corupti, fara sentimente ne consideram rationali. Termenii si-au schimbat sensul si-au devenit doar o minciuna. Ar trebui sa ne revizuim limbajul fara valoare. Cuvinte grele doar in povesti! Fapte mari, mai putin real. Suntem ceea ce cream: un haos! Ambiguu in idei imi pun neuronii pe hartie, din ce mai am , cate unu pentru fiecare, raportat la voi, miliarde de suflete ce-si plimba pasii prin noroiul intinat al existentei.
Intr-o lume surda unde doar zgomotul unei monezi cazute pe asfalt face diferenta pe coloana sonora a unei drame, ne chinuim inutil sa culegem averi!
Vad maimute cu chip uman. Suntem specii cu specific regional-maimute inumane fara orizont, desi stam catarati in copaci uriasi!
Constat cu stupoare ca pe lumea asta avem nevoie de mai multi bani, decat atunci cand trecem in lumea de Apoi cu ajutorul lui Caron, luntrasul de pe Stix!
Cu un ultim gest nu vreau sa fac temelie cu ajurtorul pietrei filiozofale, vreau doar sa-mi explic mie, daca nu pot sa-i conving si pe altii, ca totul trebuie digerat si nu inghitit fara a fi trecut prin filtrul ratiunii, acel stomac fara de care noi nu am fi oameni!
Merg pe un drum cu sens unic si regret ca ma intalnesc doar cu idei fixe, fixat pe principii care nu se mai cauta, principial nu vreau sa reneg ce am spus, vreau sa-mi continui parcursul fara semene de circulatie impuse de cei care vor sa circuli doar dupa reguli stricte.
Pot sa aberez atat cat imi permite imaginatia, sunt liber sa exprim ceea ce gandesc, atata timp cat nu sunt constrans sa abandonez ceea ce am inceput: idei fara sfarsit, eseu despre mine!
Sunt prins in mirajul ideiilor socio-umane, interactiunea dintre oameni, ne-a perfectionat limbajul aflat pe prima treapta e evolutiei, exprimam ce vrem, dar suntem crezuti in functie de ceea ce facem. Fac ideiile cunoscute si va las pe voi sa gasiti misterul din spatele cifrului! Cifru, cu un singur cod, o singura incercare, ce poate fi spart doar de cel care intelege la fel ca mine realitatiile exterioare!
Sentimentele, ca expresie a ganduriilor curate, nepatate de ceea ce poarta numele perversitatii, lipsesc din limbajul nostru cotidian, ce defineste acum, mai bine ca niciodata, latura decazuta a societatii in care ingerii isi scalda faptele bune!
Mi-as dori din suflet, ca eu, sa pot fi o prisma prin care omenirea sa vada doar partea roza a vietii din acel spectru multicolor. Si culoriile sunt bune pentru ca ne mai pipereaza viata, oarecum monotona, pictata in nonculoriile unui artist reticent fata de inovatie. In creion, imi scriu ideiile care se repeta bolnav pe parcursul unui sirag ciclic al evenimentelor descrise de viata prin care imi tarasca pasii grei.
Arivistul nu defineste saracia, asa cum conditia saracului nu poate fi punct de reper pentru bogatie! Din punctul meu de vedere, singura bogatie durabila a omului este sufletul! Banii sunt niste hartii care zboara, insa daca nu-i ai intri in datorii! Este un rau necesar care nu ar trebui sa ne fure luciditatea, sa ne corupa mintea, poate pana atunci limpede.
Imi folosesc imaginatia, ca singur mijloc de transport ce nu polueaza, sa ma pot deplasa in timp si spatiu, sa cunosc ceea ce ignorantii nu au vazut inca: orizontul unei gandiri fara barierele imposibilului, fara impact negativ major cu civilizatii superioare!
Singura repulsie vizbila, a persoanei ce-si pune ganduriile la vedere, este fata de cei care nu vor sa-si recunoasca pasii ascunsi in bezna “neagra” a ignorantei, indreptati spre colturiile mai putin vizibile ale gandirii diabolice!
Fiecare are dreptul la opinie, de aceea profit de acest privilegiu si imi exprim orice gand, orice fapt, orice imi trece prin cap, nu pentru a fi inteles, ci pentru a fi criticat de cei cu pareri divergente modului meu de expunere.
Vreau sa sterg orice amintire neplacuta din viata mea, dar nu se poate sa-mi sterg creierul pana in pragul amneizei. Accept ceea ce a fost si sterg cu un burete imaginar ceea ce va veni pe filiera negativismului!
Pus la adapostul ratiunii, imi formez un scut impotriva ignorantei si merg mai departe in ordinea mea de idei, cu un sens pentru mine, presupun, fara sens pentru altii! Nu stiu de ce sunt asa dezamagit cand ma uit in jurul meu! Incalzirea globala ne-a facut sa aratam ca niste draci ce alimentam un cazan in care ne ardem visele frumoase? Somnul este o reflectare placuta la ceea ce ne dorim, viata din pacate, este reversul ei, un cosmar al iadului pe care ni l-am creeat pe pamant! Pamantean cu antene, percep ceva extraterestru, oare ei de ce ne-au survolat intimitatea si noi nici macar nu am reusit sa luam contact cu o civilizatie pe care nu o cunoastem? Poate ca noi suntem preocupati sa ne cunoastem pe noi insine si cu atat mai putin suntem capabili sa relationam cu cineva din exterior! Exteriorul priveste in interiorul nostru si gaseste repulsii necunoscute. Oare ei stiu ca noi suntem oameni, iar sufletul nostru poarta in placenta sentimente contradictorii?
Merg si ma impiedic, nu acum am invatat sa merg, dar am sub talpi un pamant pe care eu nu l-am mai batatorit pana acum. Un pamant virgin pasului meu stingher, un nou inceput, un alt trecut si un perpetuu prezent, doar daca iti place sa-l traiesti! Ma ingrop in ceea ce se numeste “nisipuri miscatoare”, cobor si eu cu fiecare secunda care se scurge odata cu mine in pamantul care te intampina cu bine cunoscutul dicton latin: “Sa-ti fie tarana usoara!”
Nu vreau sa cobor, dar legiile ma contrazic. Omul creste in timpul vietii si apoi coboara in decursul ei! Fiecare secunda, minut si apoi ora, te face sa-ti ascunzi existenta in necunoscut, in nefiinta! Nu vreu sa par macabru, dar as putea sa gasesc multe sinonime acestui aspect, dar ma opresc aici sa nu fiu dezgustator celor care privesc viata prin ochelarii optimismului.
Ochelari heliomatici care isi schimba culoarea in functie de realitatiile existente, la fel ca si caracterul unui om maleabil, labil din punct de vedere psihic.
Vad bine si lovesc cu aceeasi reticenta care nu-mi prevede imprevizibilul, clar e ca sunt previzibil pentru orice surpriza imprevizibila, de aceea fac recurs la la legiile nescrise ale conditiei umane si le rog sa nu ajungem la Haga pentru Judecata de Apoi!
Ideea geniala, ma lasa sa scriu, sa creez, sa surprind posibila audienta cu ceva inedit, needitat de mintea unei personalitati, plina de materia cenusie a exprimarii multiral dezvoltate!
Cenusiu in gandire nu vreau sa-mi impun un stil demn de urmat, dar nici de lasat, ma impart intre “a fi sau a nu fi” apreciat de cei care ma inteleg sau nu!
Ignorantii nu vor intelege niciodata rostul vietii, se vor invarte in cerc, ca o biata insecta in jurul becului, cautand fara speranta lumina ce in mod normal ar trebui sa le lumineze calea! Scanteia nu se va aprinde niciodata in sufletele lor impietrite, pentru ca interesul pentru propria persoana ii va transforma in cenusa, inainte de a arde! Cenusa va fi curand spulberata de vant si nimeni nu va mai afla niciodata de ei, pentru ca existenta lor nu a fost marcata de ceea ce vor lasa posteritatii!
Viata nu este asa de roza cum cred naivii, nu este un tablou pictat in culori vesele, optimiste, nu este un vis care am vrea sa nu se mai termine, de fapt este drumul lui Sisif, care urca acolo unde si-a dorit, dar fara vointa sa si tot fara a fi de acord, lipsit de putere, sleit de efortul nenumaratelor incercari, este silit din nou sa parcurga acelasi drum istovitor pornind de jos! Asa este si viata un munte pe care il escaladam pornind de jos, o piramida sociala, pe care urcam alaturi de societatea transformata in alpinisti! Concluzia nu imi apartine, de aceea voi parafraza: “E usor sa ajungi in varf, dar mai greu este sa te menti acolo”.
Imi concentrez atentia asupra vietii si imi pun intrebari, la care incerc sa gasesc un raspuns cat mai credibil. Oare cine ne condimenteza viata, cand dulce, cand amara si apoi acra? Noi, societatea, statul sau Creatorul Suprem?
Noi, incercam sa evadam din prizonieratul grijiilor cotidiene, oniric ne detasam de toti si calatorim spre propriul nostru Eden. Cand nu mai putem sa visam singuri apelam la vicii, pe termen scurt suntem fericiti, apoi dependenti de fericire, ca mai tarziu, din pacate sa fim plecati intr-o alta dimensiune!
Societatea isi pune amprenta asupra modului nostru de viata, ne aflam intr-o continua interactiune cu ea, nu putem trai singuri, captivi in propriul nostru univers. De aceea este important sa preluam ceea ce este mai bun, sa nu ne lasam influentati de lucruri ce ar putea sa ne otraveasca spiritual!
Statul este cel care reglementeaza raporturiile dintre noi, ne minte si ne conduce spre pierzanie. Uneori ne ingradeste libertatea de exprimare si nu poti sa te lupti de unul singur cu cineva mai puternic decat tine, devii rebel si esti condamnat. Nu ai dreptul sa vorbesti, mai ales atunci cand atragi de partea ta adepti, ce impartasesc la fel ca tine, principii revolutionare. Te mobilizezi si incerci sa lupti! Esti pe pozitii si astepti momentul oportun! Strangi din dinti si te gandesti la strategii! In zadar faci eforturi, esti inconjurat si trebuie sa te predai! Cedezi intr-o lupta pierduta inainte de a incepe! Ai remuscari si te gandesti la revansa, arunci manusa provocator, dar esti lovit cu pumnul din ea!
Uneori primesti libertate, dar ti se ia egalitatea in fata legii! De fapt, nu primesti nimic decat sperante intr-o lume a ideilor utopice, unde la fel ca si in jungla cel mai bun supravietuieste instinctelor animalice ce caracterizeaza lupta pentru putere.
Creatorul Suprem este cea care ne-a dat viata: mama, este si primul cuvant pe care il articulezi. Instictul ei matern, sufletul ei sincer, curat, grija ei nemasurata, toate te-au tinut departe de raufacatori. Te-ai ridicat si ai copiat de la ea primii pasi. Ai crescut si ai mers mai departe, sub priviriile ei blande. Pasesti prin ani si peste parul ei au cazut fulgii timpului. Te indepartezi continuu, te distantezi temporal, kilometric, dar nu exista nicio bariera care sa iti impidice sufletul sa ramana vesnic alaturi de ea.
Ma uit pe geam, sa nu mai vad un cub, patru pereti, un tavan si o podea, adica interiorul locuintei de unde privesc in interiorul meu, ca sa nu mai dau curs reflectiilor mele; ma gandesc ca tavanul imi ingradeste orizontul de cunoastere, din moment ce eu, caut sa gasesc un raspuns de sus! Ma cutremur si imi cade tavanul in cap ca o revelatie! De atunci sunt lucid, nici in somn nu imi gasesc interpretarea viselor pierdute, inca din copilarie. Nu sunt iepure sa dorm cu ochii deschisi, dar nici om simplu sa ma culc pe o ureche!
Gasesc refugiu in secundele ce se scurg inexorabil, dar si ele ma parasesc la fel de repede cum au venit! Ma impritenesc cu fiecare dintre ele, dar toate imi devin prieteni vechi si astfel in viata mea continua sa intre prieteni noi! Deductia e simpla, doar timpul apasa greu!
Sunt fericit de fiecare data cand cunosc pe cineva nou, un alt om, un alt destin: acea persoana care isi face aparitia in viata mea starnindu-mi interesul. In acel moment jubilez pentru ca am posibilitatea sa-mi largesc orizontul de cunoastere, pentru ca am ocazia sa intru in contact cu idei noi, ca pot sa impartasesc ideile mele vechi cuiva nou! Dezamagirea este de doua ori mai mare, cand incep sa o cunosc mai bine, cand observ ca falsitatea este prima masca impusa de prima impresie, cand constientizez ca majoritatea oameniilor sunt in permanenta participanti la un bal mascat.
Tot ce am afirmat anterior nu este doar o introducere la un discurs demagogic, rostit in public cu portavocea, cu scopul de a imbolnavi multimea cu decibeli, de fapt experienta mea raportata la oamenii pe care i-am cunoscut in mod direct sau indirect, face obiectul nemutumirii mele.
Sunt din ce in ce mai putini aceia care apreciaza valoriile spirituale si morale, care au drept coordonate existentiale, binele suprem si devotamentul neconditionat in fata priteniei!
Oare unde sta ascunsa puritatea sufleteasca descrisa de povestiile copilariei? Aceasta intrebare creeaza doar un ecou, dar din pacate nu genereaza si un raspuns! Ecoul imi reporteaza intrebarea, dar ma vaduveste de raspuns! Reportata, fara ca miza sa fie dublata, cade asupra mea ca un asteroid fara directie precisa! Sunt totusi dator cu un raspuns: puritatea, bunatatea, inocenta, se gasesc intre copertiile unei carti de povesti invechite de trecerea timpului!
In viata de zi cu zi, cartea de povesti nu inseamna altceva decat partea teoretica, acea garnitura care insoteste consistenta condimentata a intregului pe care-l gustam zilnic. Nu putem sa impunem vietii un meniu, caci ea este plina de imprevizibil, ne serveste pe toti fara sa comandam ceva anume!
Concluzia finala va fi formulata in momentul in care voi trage ultima linie, acum ma rezum doar la niste liniute pe care incerc sa mi le impun. Fiecare liniuta reprezinta un minus al vietii mele, dar tot ele alaturate conform principiului matematic dau plus! Voi incerca asadar sa mentin un numar par de minusuri ca sa ies pe plus!
Sunt indispus in momentul in care vad femei cu chip de inger si suflet demonic! Asa este si viata la exterior pare frumoasa, dar cu cat intri in interiorul ei, cu cat patrunzi in miezul ei, constati cu stupoare ca esti victima unui complot! Asa cum instanta nu-ti face dreptate, nici viata nu-ti este datoare cu un raspuns credibil, care sa-ti satisfaca curiozitatea asupra unui raspuns demult asteptat!
Oameni transformati in roboti ce executa fara noima un ordin, persoane lipsite de personalitate, inzestrate cu un caracter reprobabil, ce debiteaza ineptii, remunerate in functie de gradul de supunere, imi transforma cunostintele legate de epoca primitiva in material de studiu palpabil!
Viata, in general este plina de surprize, de cele mai multe ori neplacute, esti bombardat ca intr-un razboi de uzura, incerci sa fugi pe un teren minat si la fiecare pas imprevizibilul iti numara orice miscare gresita. Alergi paralel cu linistea sufleteasca si faci eforturi sa te intalnesti cu ea, dar din pacate ai intrat deja in jocul neindurator al destinului! Esti unul dintre participantii stresati la un concurs fara miza, o cacealma bine ticluita de cineva, in mainile caruia nu esti decat o biata jucarie lipsita de valoare!
Furnicarul ce formeaza societatea este din ce in ce mai preocupat de interesele personale, de propia conditie umana, de propriul destin. Acesta este unul dintre aspectele care ma incita, care-mi impovareaza ratiunea cu intrebari ale caror raspusuri echivoce, ma transforma in “trestia ganditoare” a lui Pascal.
Oare care este rostul vietii noastre? Ma gandesc sa las spatiu liber aici si poate imi voi raspunde mai tarziu, totusi ma indoiesc! Fiecare isi face rostul in functie de interesele pe care le are, de sansa pe care destinul i-o da, de aceea aceasta interogatie are o multitudine de raspunsuri corect valabile!
Afirm: banii aduc puterea, dar cum se face ca doar cei usor prostibili ii detin? Am si raspunsul: unii sunt destepti, iar altii prosti!
